Psaltirea slavo-română (1577)

Colaționare: Gheorghe Chivu

Prezentare text: Bogdan Țâra

Traducere prezentare: Adina Chirilă

 

Carte de cult, care cuprinde psalmii atribuiți regelui David, cu traducerea românească intercalată. Este a doua dintre cele trei psaltiri coresiene: Psaltirea românească (1570), Psaltirea slavo-română (1577) și Psaltirea slavo-română (1589, tipărită de Șerban, fiul lui Coresi) și una dintre primele cărți românești bilingve de uz general, întrucît, așa cum se menționează în epilog, avea și destinație didactică, adică putea fi utilizată la învățarea slavonei prin intermediul românei (v. Toma 1976: 7-8).
S-au păstrat două exemplare, cu unele foi lipsă ori deteriorate, aflate acum la B.A.R. Fiecare volum, format in -4ᵒ (180x135 mm), e posibil să fi avut 316 file, grupate în 79 de caiete de câte 4 file fiecare (Gheție / Mareș 1994: 126; vezi o descriere detaliată a textului de bază la Toma 1976: 10-12).
Data imprimării este precizată în epilog: 1577. 
Locul în care s-a tipărit cartea, nefiind menționat în epilog, a generat numeroase discuții și opinii divergente. Cei mai mulți dintre cercetători consideră că textul a fost imprimat la Brașov, pe hîrtie fabricată în același loc, alții susțin că tiparul s-a făcut la Târgoviște sau la Sas-Sebeș ( v. Gheție / Mareș 1985: 305-306; Gheție / Mareș 1994: 126-127, unde se dă și bibliografia problemei ). 
Numele tipografului și al traducătorului este menționat, de asemenea, în epilog: diaconul Coresi. Dacă în privința celui care a imprimat cartea nu există dubii, în legătură cu numele  traducătorului s-au exprimat mai multe ipoteze. În general, cercetătorii sînt de acord că diaconul Coresi nu a tradus el însuși psalmii pe care i-a tipărit, ci s-a folosit de o altă traducere, care putea fi cea pe care o imprimase în 1570 sau una ori mai multe dintre traducerile Psaltirii care circulau în manuscris, contribuția sa limitîndu-se la revizuirea limbii textului pentru tipar .
Referitor la zona din care provin manuscrisele rotacizante, texte despre care se presupune că au fost cunoscute și utilizate de Coresi, precum și la varianta literară pe care o reprezintă, discuțiile sunt numeroase, controversate și neconciliate pînă în prezent. Cea mai veche teorie, susținută îndeosebi de N. Iorga și G. Ivănescu, întemeiată pe argumente lingvistice și istorice, consideră Maramureșul, eventual și unele zone limitrofe, ca patrie primitivă a acestor texte (v. Iorga 1925: 192-193; Ivănescu 1980: 508-509 ; Ivănescu 1989: 15-42). Cea mai recentă părere, susținută cu argumente lingvistice mai variate, propune ca spațiu de obîrșie a originalelor manuscriselor rotacizante zona Banat-Hunedoara (v. Gheție 1982: 147-181; Gheție / Mareș 1985: 26-38, 297-304; Gheție / Mareș 1994: 128-129, 223-256).
Ca și celelalte tipărituri coresiene, Psaltirea slavo-română este scrisă în varianta literară munteană și sud-est transilvăneană, în care au pătruns, mai mult sau mai puțin sporadic, și unele particularități ale variantelor literare de tip nordic (maramureșeană, moldovenească și bănățeană), preluate din textele rotacizante folosite de cei care au pregătit versiunea pentru tipar (v. Ivănescu 1989: 43-52; Gheție / Mareș 1985: 306-308; Gheție / Mareș 1994: 128-129).
Cu privire la originalul slavon al textului, s-au emis, de asemenea, mai multe păreri. Cercetările mai recente avansează ideea că toate versiunile românești din secolul al XVI-lea ale Psaltirii, păstrate în manuscris ori tipărite, „descind indirect dintr-o versiune bilingvă, constituită , la o dată care nu poate fi precizată, pe baza cuplării unei copii a vechii traduceri românești cu o versiune slavonă de tipul celei existente în Psaltirea Voronețeană, Psaltirea slavo-română din 1577 și ms. rom. 3465 [de la B.A.R.]” ( Mareș 1982: 203; v. și Gheție / Mareș 1994: 127).
Dintre cele trei psaltiri coresiene, aceasta este singura care a beneficiat pînă acum de doua ediții integrale: Psaltirea publicată românește la 1577 de diaconul Coresi, vol. I, editată de B. P. Hasdeu, București, 1881 și Coresi, Psaltirea slavo-română (1577), în comparație cu psaltirile coresiene din 1570 și din 1589, Text stabilit, Introducere și Indice de Stela Toma, [București], Editura Academiei, 1976.
Pentru varianta digitizată a Psaltirii slavo-române (1577) am utilizat, ca text de bază, ediția critică publicată de Stela Toma, în care este reprodusă, în transcriere interpretativă, numai versiunea românească. În acest scop, am colaționat textul transcris cu litere latine cu originalul scris în alfabet chirilic și am revenit asupra interpretării unor slove din perspectiva istoriei vechii române literare.

BIBLIOGRAFIE

Gheție, Ion 1982: Contribuții la localizarea psaltirilor românești din secolul al XVI-lea, în Cele mai vechi texte românești. Contribuții filologice și lingvistice, București, p. 147-181.
Gheție, Ion / Mareș, Al. 1985: Originile scrisului în limba română, București, Editura Științifică și Enciclopedică.
Gheție, Ion / Mareș, Al. 1994: Diaconul Coresi și izbânda scrisului în limba română, București, Editura Minerva.
Iorga, Nicolae 1925: Istoria literaturii românești, I, ed. a II-a, București.
Ivănescu, G. 1980: Istoria limbii române, Iași, Editura Junimea.
Ivănescu, G. 1989: Studii de istoria limbii române literare, Ediție îngrijită și Postfață de Al. Andriescu, Iași, Editura Junimea, p. 15-52.
Mareș, Al. 1982 a: Originalele primelor traduceri românești ale Tetraevanghelului și Psaltirii, în Cele mai vechi texte românești. Contribuții filologice și lingvistice, București, p. 183-205.
Mareș, Al. 1982 b: Filiația psaltirilor românești din secolul al XVI-lea, în Cele mai vechi texte românești. Contribuții filologice și lingvistice, București, p. 207-261.
Mareș, Al. 1972: O nouă psaltire slavo-română manuscrisă din secolul al XVI-lea, în Studii de limbă literară și filologie, vol. II, p.259-299.
Toma, Stela 1976: Coresi, Psaltirea slavo-română (1577), în comparație cu psaltirile coresiene din 1570 și din 1589, Text stabilit , Introducere și Indice de Stela Toma, [București], Editura Academiei.