Psaltirea Scheiană

Transcriere: Alexandru Gafton

Prezentare text: Bogdan Țâra

Traducere prezentare: Adina Chirilă

Text biblic, utilizat curent în ritualul bisericesc.
Manuscrisul a aparținut lui Gh. Asachi, iar apoi lui D. C. Sturdza-Scheianu, care l-a donat Bibliotecii Academiei Române, unde este înregistrat sub cota ms. rom. 449.
Psaltirea Scheiană este o copie făcută după un intermediar diferit de cel utilizat în cazul celorlalte psaltiri rotacizante (despre filiația psaltirilor din sec. al XVI-lea,v. Mareș 1982 b: 207-261; Gheție / Mareș 1985: 312-314).
Manuscrisul are 265 de file, cu dimensiunile de 16 cm x 11 cm. Este scris de mai mulți copiști, pe hîrtie sileziană, cu filigranul mistreț (doar ultimele două coli sunt din hîrtie fabricată la Brașov, al cărei filigran este coroana pe scut rotund), cu cerneală brună, excepție fac numai titlurile și slova inițială a fiecărui psalm și a unor versete, precum și majoritatea punctelor dintre versete, care sunt scrise cu roșu. În afară de prima pagină, unde, sub titlu, sînt numai 10 rînduri, celelalte pagini au cîte 17 (p. 2-196) ori 16 (p. 197-530) rînduri fiecare, scrise în semiuncială. Textul conține toți psalmii lui David, urmați de zece cîntece scriptuare, iar la sfîrșit (p. 525-530) se află un fragment din Simbolul Atanasian. La pagina 483, după ultimul psalm, este o criptogramă, nedescifrată convingător pînă acum (vezi descrierea detaliată a manuscrisului la Candrea 1916: XV-XVII; cf. și Gheție / Mareș 1985: 297). 
Datarea Psaltirii Scheiene a generat numeroase discuții și controverse. Copia a fost datată de la sfîrșitul veacului al XV-lea pînă la sfîrșitul secolului al XVI-lea, iar despre traducerea originală s-au emis ipoteze și mai diferite, potrivit cărora evenimentul putea să se întîmple dintr-un timp anterior secolului al X-lea până la începutul secolului al XVII-lea. Întemeiat pe cercetarea detaliată a filigranelor, Al. Mareș consideră că manuscrisul rom. 449 ar data din perioada 1573-1578 (Mareș 1984: 197).
Localizarea acestei scrieri a suscitat, de asemenea, un interes aparte și, implicit, a determinat exprimarea mai multor opinii, cele mai multe divergente.
De-a lungul timpului, cercetătorii care s-au ocupat de această problemă au indicat ca loc de origine a Psaltirii Scheiene zone precum: Transilvania de nord-est, de sud-vest sau de sud-est, Maramureșul, Moldova de Nord, Bihorul, Crișana, regiunea Banat-Hunedoara, Muntenia, sudul țării sau chiar undeva la sud de Dunăre. Părerile mai convingător argumentate sînt cele care indică drept loc de alcătuire a textelor rotacizante Maramureșul, eventual și Transilvania vecină, ipoteză susținută, între alții, de N. Iorga, I.-A. Candrea, N. Cartojan, N. Drăganu, P.P. Panaitescu, Al. Rosetti, G. Ivănescu ș.a., ori sud-vestul țării, îndeosebi zona Banat-Hunedoara, teorie elaborată de Ion Gheție, și acceptată de colaboratorii săi de la Institutul de Lingvistică din București, care indică această regiune ca loc de proveniență a traducerii originale a Psaltirii, în vreme ce copia s-a putut face în Moldova de Nord (v. Gheție 1976: 257-268; Gheție 1982: 147-181; Gheție / Mareș 1985: 299-301).
Referitor la persoana copistului sau a traducătorului acestui text, nu există, ca în cazul celorlalte scrieri rotacizante, nici o informație în manuscrisul ajuns pînă la noi. S-au emis însă mai multe ipoteze, întemeiate pe argumente lingvistice și de istorie culturală, după care acesta ar fi fost o persoană cu o cultură modestă, eventual „un preot de țară, probabil de origine ardeleană, cunoscător al slavonei și al latinei”, cum credea N. Iorga (v. Gheție / Mareș 1985: 303; v. și Iorga 1925: 103, 116-117) sau un călugăr maramureșean venit din Bihor (Drăganu 1914: 7), ori, poate, cel puțin în cazul unuia dintre copiști, un sas din zona Bistriței, trecut la husitism (Drăganu 1922-1923: 927; Istrate 1959: 131-135;  vezi și alte păreri la Gheție / Mareș 1985: 303).
Psaltirea Scheiană a fost editată de Ioan Bianu, într-o ediție facsimilată (v. Bianu 1889) și de I.-A. Candrea, într-o ediție critică  (v. Candrea 1916).
Pentru Corpus s-a utilizat, ca text de bază, ediția publicată de Ioan Bianu, deoarece I.-A.Candrea, comparînd textul din ms. rom. 449 cu textele din celelalte psaltiri românești din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, a operat o seamă de modificări în limba scrierii editate.

BIBLIOGRAFIE

Chivu, Gheorghe / Costinescu, Mariana 1974: Bibliografia filologică românească. Secolul al XVI-lea, București.
Bianu, Ioan 1889: Psaltirea Scheiană. Textul în facsimile și în transcriere, cu variantele din Coresi (1577), de ~ , București.
Candrea, I.-A. 1916: Psaltirea Scheiană, comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI și XVII traduse din slavonește, vol. I, București, p. XCII-XCIV.
Ciobanu, Ștefan 1947:  Istoria literaturii române vechi, vol. I, București.
Drăganu, Nicolae 1914: Două manuscripte vechi: Codicele Todorescu și Codicele Martian, București.
Drăganu, Nicolae 1922-1923: Manuscrisul Liceului Grăniceresc  „G. Coșbuc” din Năsăud și săsismele celor mai vechi  manuscrise românești, în „Dacoromania”, III, 1922-1923, p. 472-508.
Gheție, Ion 1968: Maramureșul anilor 1500, patrie a textelor rotacizante?, în LR, XVII, nr. 3, p. 147-182.
Gheție, Ion 1975: Baza dialectală a românei literare, București, Editura Academiei.
Gheție, Ion 1976: Moldova și textele rotacizante, în „Limba română”, XXV, nr. 3, p. 257-268.
Gheție, Ion 1978: Psaltirea Hurmuzaki și filiația psaltirilor românești din secolul al XVI-lea și al XVII-lea, în „Limba română”, XXVII, 1978,nr. 1, p. 51-57.
Gheție, Ion 1982: Contribuții la localizarea psaltirilor românești din secolul al XVI-lea, în Cele mai vechi texte românești. Contribuții filologice și lingvistice, coord. Ion Gheție, București, p. 147-181.
Gheție, Ion / Mareș, Al. 1985: Originile scrisului în limba română, București, Editura Științifică și Enciclopedică.
Gheție, Ion / Teodorescu, Mirela 2005: Psaltirea Hurmuzaki, I. Studiu filologic, studiu lingvistic și ediție de ~ , București, Editura Academiei Române
ILRL 1997: Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780), de Gheorghe Chivu, Mariana Costinescu, Constantin Frîncu, Ion Gheție, Alexandra Roman Moraru și Mirela Teodorescu, coordonator: Ion Gheție, București, Editura Academiei Române
Iorga, Nicolae 1925: Istoria literaturii românești, I, ediția a II-a, București.
Istrate, Gavril 1959: Un fonetism propriu Psaltirii Scheiene, în „Studii și cercetări științifice” (Iași), filologie, nr. 1-2, p.131-135, republicat în Limba română literară. Studii și articole. Ediția a II-a revizuită și adăugită, [Iaşi], Tipo Moldova, [2009], p. 31-36. 
Ivănescu, G. 1980: Istoria limbii române, Iași, Editura Junimea.
Ivănescu, G. 1989: Studii de istoria limbii române literare, Ediție îngrijită și Postfață de Al. Andriescu, Iași, Editura Junimea, p. 15-52.
Mareș, Al. 1982 a: Originalele primelor traduceri românești ale Tetraevanghelului și Psaltirii, în Cele mai vechi texte românești. Contribuții filologice și lingvistice, coord. Ion Gheție, București, p. 183-205.
Mareș, Al. 1982 b: Filiația psaltirilor românești din secolul al XVI-lea, în Cele mai vechi texte românești. Contribuții filologice și lingvistice, coord. Ion Gheție, București, p. 207-261.
Mareș, Al. 1984: Datarea Psaltirilor Scheiană și Voronețeană, în „Limba română”, XXXIII, nr. 3, p. 192-197.
Panaitescu, P. P. 1965: Începuturile și biruința scrisului în limba română, București. 
Rosetti, Al. 1986: Istoria limbii române, I. De la origini până la începutul secolului al XVI-lea. Ediție definitivă, București.