Octoih românesc

Transcriere: Vasile Țâra

Prezentare text : Bogdan Țâra

Traducere prezentare: Adina Chirilă

 

Carte de cîntece religioase, utilizată la oficierea servicului divin în bisericile ortodoxe. Conține, probabil, cea mai veche traducere în limba română a Micului Octoih, păstrată într-o copie manuscrisă, găsită în biblioteca Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului. Un timp, textul s-a aflat în colecția personală a lui Nicolae Sulică, iar în prezent se gasește la Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov, sub cota 2872.
Traducerea Octoihului românesc s-a făcut după un text slavon, probabil dintr-o inițiativă calvină ( v. Gheție, Ion / Mareș, Al. 1985: 271-273; cf. și Roman, I. 1977: ...; Oltean, V. 1979: 529-530).
Manuscrisul, de format in 4˚, este incomplet, lipsind începutul și sfîrșitul. S-au păstrat 90 de file, scrise cu unciale pe hîrtie cu filigran, de proveniență brașoveană, cu cerneală neagră și roșie (numai indicațiile tipiconale, ornamentele și unele slove inițiale). Textul românesc cuprinde cîntările pentru slujbele de sîmbătă seara și duminică dimineața, iar în partea finală se află Svetilnele cu stihirile evanghelice. În slavonă sunt scrise indicațiile tipiconale și, integral, paginile ...  și  ... (pentru descrierea detaliată a manuscrisului, vezi Roman, I. 1971: 101; Roman, I. 1977: 3).
Pentru datare, s-au emis mai multe ipoteze, dar opinia cea mai plauzibilă, bazată pe examinarea filigranelor, este că textul ajuns pînă la noi a fost scris în perioada 1595-1610 (v. Mareș, Al. 1969: 242-244; Mareș, Al. 1978: 555-560; v. alte păreri la Roman, I. 1974: 443-446; Roman I. 1977: ...  ).
Localizarea textului a generat, de asemenea, mai multe discuții și păreri ( v. Roman, I. 1971:104, 106; Roman I. 1977: p. 5; Gheție, Ion / Mareș, Al. 1985: 271). Structura lingvistică a manuscrisului, în care găsim un amestec de norme literare de tip nordic și de tip sudic, cu preponderența celor dintîi, verificabile în graiurile românești actuale, ar putea susține ipoteza că textul a fost transcris de un copist originar din sudul Ardealului, după o traducere de proveniență sud-vest transilvăneană.
Numele copistului nu este cunoscut. Părerea lui N. Sulică, după care acesta ar fi fost diacul Oprea din Brașov, care ar fi redactat și un epilog la textul respectiv în anul 1570 (v. Sulică, N. 1937: 14-15), nu este acceptabilă, pentru că epilogul s-a dovedit a fi un fals, întocmit probabil chiar de susținătorul acestui punct de vedere ( v. Mareș, Al. 1978: 555-560; Gheție, Ion / Mareș, Al. 1985: 270).
Pînă în prezent nu s-a elaborat nici o ediție a Micului Octoih de la Brașov. Au fost identificate însă patru posibile copii după acest manuscris: ms. 4818 de la Biblioteca Academiei Române și manuscrisele nr. 19, 20 și 218 aflate în Biblioteca Mitropoliei din Sibiu. Pentu Corpusul electronic s-a făcut o transcriere integrala a ms. 2872 de la Biblioteca Județeană „G. Barițiu” din Brașov, pe baza unei variante scanate a textului respectiv, primită de la instituția respectivă. 

BIBLIOGRAFIE

Chivu, Gh. 2015: Vechi texte românești. Contribuții filologice și lingvistice, București, Editura Academiei Române.
Chivu, Gheorghe / Costinescu, Mariana 1974: Bibliografia filologică românească. Secolul al XVI-lea, București.
Gafton, Alexandru 2003: Studiu filologic, în Codicele Bratul. Ediție de text de ~ , Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, p. IX-CXII.
Gheție, Ion 1975: Activitatea de traducere și tipărire a cărții românești la Brașov la sfîrșitul secolului al XVI-lea, în LR, XXIV, nr. 6, p. ...
Gheție, Ion / Mareș, Al. 1985: Originile scrisului în limba română, București, Editura Științifică și Enciclopedică, p. 270-274.
Mareș, Al 1969: Un Octoih românesc din secolul al XVI-lea?, în LR, XVIII, nr. 3, p. 239-251.
Mareș, Al. 1973: Precizări în legătură cu prima traducere românească a Octoihului, în LR, XXII, nr. 3, p. ... 
Mareș, Al. 1978: Critica autenticității și a datării textelor vechi. Pe marginea a două articole recente, în LR, XXVII, nr. 5, p. 555-560.
Mareș, Al. 1996: O falsă mărturie despre vechimea scrisului românesc, în SCL, XLVII, nr. 1-6, p. 115-120.
Mareș, Al. 2005: Scriere și cultură românească veche, București.
Oltean, V. 1979: Izvoarele octoihurilor coresiene din Șcheii Brașovului, în „Biserica Ortodoxă Română”, XCVII, nr. 3-4, p. 529-530.
Roman, I. 1971: Un manuscris din secolul al XVI-lea: Micul Octoih brașovean, în Studii de slavistică, II, [București], p. ...
Roman, I. 1974: Structura hîrtiei și vechimea manuscriselor nedatate, în LR, XXIII, nr. 5, p. 443-446.
Roman, I. 1977: Micul Octoih brașovean din secolul al XVI-lea în raport cu celelalte octoihuri slavo-române din sec. XV-XVII, [rezumatul tezei de doctorat].
Sulică, N. 1937: Cea mai veche școală românescă din cuprinsul României întregite, extras din Omagiu lui Constantin Kirițescu, București.
Vîrban, Floarea 2015: Aspecte privind structura vocabularului în cel mai vechi Octoih în limba română, în  LR, LXIV, nr. 1, p. 99-110.