MANUSCRISUL DE LA IEUD

Colaționare: Bogdan Țâra

Prezentare text: Bogdan Țâra

Traducere prezentare: Adina Chirilă

Editate sub denumirea convențională Manuscrisul de la Ieud (v. Bianu, Ioan 1925; Teodorescu, Mirela / Gheție, Ion 1977), cele trei texte religioase, păstrate în manuscrisul nr. 5032 de la Biblioteca Academiei Române, sînt cunoscute sub următoarele titluri: 1. Legenda duminicii (f. 170v – 183v), 2. Învățătură la Paști (f. 183 – 189v) și 3. Învățătură la cuminecătură (f. 189v – 193v). Primul este un text slavo-român, cu scriere intercalată, iar celelalte două sînt scrise în română. Toate cele trei scrieri au fost transcrise de același copist (v. Teodorescu, Mirela / Gheție, Ion 1977: 8).
Codicele miscelaneu în care se află textele respective are 211 file, dintre care 24 (f. 170r – 193v) conțin Manuscrisul de la Ieud. Acesta, de format in-4̊ (20 x 16 cm), este scris cu cerneală neagră, pe hîrtie de proveniență poloneză, cu grosime mijlocie, colorată cafeniu deschis .
Primul text conține una dintre cele mai vechi versiuni românești ale legendei duminicii, traduse după o versiune slavonă a epistolei apocrife de tip Ierusalim. Celelalte două texte sînt copii după omilii existente în Cartea cu învățătură, tipărită de Coresi în 1581 (vezi mai pe larg Teodorescu, Mirela / Gheție, Ion 1977: 8-9, 14-16 ș.a.).
Datarea efectuării copiilor ajunse pînă la noi a generat numeroase discuții. Ipoteza cea mai convingător argumentata aparține lui Al. Mareș. Întemeiat mai cu seamă pe examinarea filigranelor hîrtiei, filologul bucureștean consideră că textele respective au putut fi scrise între 1621 sau 1622 și 1633 (v. Mareș, Al. 1975: 305-311; CLRV 1994: 180, 182). Acest punct de vedere a fost acceptat și de autorii ediției academice, care afirmă că, „După toate probabilitățile, copierea s-a făcut în deceniile al treilea sau al patrulea (în prima lui parte), cu alte cuvinte în jurul anului 1630 (mai probabil înainte decît după această dată)” (Teodorescu, Mirela / Gheție, Ion 1977: 25). În privința datării originalelor după care s-au făcut copiile, doar pentru textele II și III, în care se reproduc omilii din Cazania a II-a a lui Coresi, tipărită în 1581, s-ar putea admite că traducerea se putea face cel mai tarziu în 1580 (v. Teodorescu, Mirela / Gheție, Ion 1977: 26).
Pentru localizarea textelor respective, aceiași cercetători, luînd în seamă atît criteriile lingvistice, cît și pe cele extralingvistice, întreprind o investigație aprofundată, la capătul căreia ajung la concluzia că „cele trei texte din Manuscrisul de la Ieud au fost traduse în sudul Dacoromaniei (Muntenia sau sudul Transilvaniei), de persoane vorbind graiuri de tip muntenesc, copiate apoi în Moldova și transcrise, în fine, în forma în care au ajuns pînă la noi, în Maramureș” (ibidem: 33). 
Cu privire la persoana copistului, se presupune că, date fiind caligrafia îngrijită și unele încercări de îndrepare a textelor pe care le copia, că ar fi fost un monah de la o manastire maramureșeană. Întrucît face și unele greșeli de limbă neobișnuite la scribii români, se crede că era un călugăr de origine ucraineană (ibidem: 52-56; CVLR 1994: 180 ).
Deși, îndată ce a fost descoperit (v. Bîrseanu, Andrei 1921: 33-40),  s-a bucurat de atenția specialiștilor, Manuscrisul de la Ieud nu a fost editat integral decît în 1925, într-o reproducere anastatică (v. Bianu, Ioan 1925) și în 1977, într-o remacabilă ediție critică, ce conține pe lîngă textul propriu-zis, redat în transcriere interpretativă și în facsimile, un studiu filologic, un studiu lingvistic, o notă asupra ediției și un indice exhaustiv de cuvinte (v. Teodorescu, Mirela / Gheție, Ion 1977) .
Pentru varianta digitizată a Manuscrisului de la Ieud am utilizat, ca text de bază, ediția critică realizată de reputații filologi Mirela Teodorescu și Ion Gheție. În acest scop, am colaționat textul transcris cu litere latine cu originalul scris în alfabet chirilic și am revenit, de cîte ori a fost cazul, asupra interpretării unor slove din perspectiva normelor de transcriere stabilite pentru toate textele incluse în Corpusul electronic.

BIBLIOGRAFIE

Bianu, Ioan 1925: Texte de limbă din secolul XVI reproduse în facsimile, îngrijite de  ~ . III. Manuscript de la Ieud, București.
Bîrseanu, Andrei 1921: Catehismul luteran românesc, în „Analele Academiei Române”, Memoriile secțiunii literare, seria III, tomul I, memoriul 3, p. 33-40.
CLRV I. 1984 / II. 1989: Crestomație de literatură română veche. Cuvînt înainte de prof. dr. doc. Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Coordonatori I. C. Chțimia și Stela Toma, vol. I/ II, Cluj-Napoca,1984/ 1989.
CLRV. I. 1994: Crestomația limbii române vechi. Volumul I (1521 -1639), alcătuit de Emanuela Buză, Magdalena Georgescu, Alexandru Mareș și Florentina Zgraon. Coordonator Alexandru Mareș, [București], Editura Academiei Române.
Drăganu, N. 1938: Histoire de la littèrature roumaine de Transylvanie des origines à la fin du XVIII ͤ  siècle, Bucarest.
Gheție, Ion 1975: Baza dialectală a românei literare, București, Editura Academiei.
Gheție, Ion / Mareș, Al. 1974: Graiurile dacoromâne în secolul al XVI-lea, București.
Gheție, Ion / Teodorescu, Mirela 1985: Opinii recente asupra Legendei duminicii din Manuscrisul de la Ieud, în LR, XXXIV, nr. 2, p. 136-139.
Ivănescu, G. 1948: Problemele capitale ale vechii române literare, [Iași, extras din BIFR, vol. XI-XII (1944-1945)]
Mareș, Al. 1975: Datarea Manuscrisului de la Ieud, în LR, XXIV, nr. 4, p. 305-311.
Mareș, Al. 1977: Cînd au fost scrise textele românești manuscrise din „Codicele de la Ieud”?, în „Tribuna”, XXI, nr. 23, p.5. 
Mihăilă, G. 1977: În legătură cu vechimea „Manuscrisului românesc din Codicele de la Ieud”, în RL, X, nr. 26, p. 8.
Olteanu, Pandele 1969 a: Contribuții la studiul unor omilii izolate traduse în limba română, în AUB. Limbi slave, XVIII, p. 9-21.
Olteanu, Pandele 1969 b: Cea mai veche omilie în limba română, în RS, XVII, p. 243-244.
Șerbu, D. 1977: Manuscrisul românesc din Codicele de la Ieud. Mărturie documentară a vechimii limbii române, în „Tribuna”, XXI, nr. 8, p. 6 și nr. 9, p.9.
Ștefănescu, M. 1928: Un produs al Școlii lui Ion Exarhul la noi: Manuscript al III-lea din Sobornicul de la Ieud, în „Arhiva”, XXXV, p. 45-55.
Teodorescu, Mirela / Gheție, Ion 1977: Manuscrisul de la Ieud. Text stabilit, studiu filologic, studiu de limbă și indice de ~ , București, Editura Academiei.
Zdrenghea, Maria 1958: Slavona „Legendei duminicii” din Codicele de la Ieud, în CL,III, p.109-117.
Zdrenghea, Maria 1968: Problèmes soulevés par les premiers traductions roumaines du slavon au XVI ͤ  siècle, în RS, XVI, p. 305-309.