Liturghierul lui Coresi (1570)

Colaționare: Bogdan Țâra

Prezentare text: Bogdan Țâra

Traducere prezentare: Adina Chirilă

 

Carte de ritual, ce cuprinde rînduiala principalei slujbe religioase creștine. Este primul liturghier tradus și tipărit în limba română. 
S-a păstrat un singur exemplar, descoperit de N. Sulică în Biblioteca Sf. Nicolae din Brașov și aflat, în prezent, la Biblioteca Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Sibiu (Mareș 1969 : 16). Textul, format in-4ᵒ, are 42 de file distribuite în 11 caiete. Lipsește partea finală și „cuprinde numai Rînduiala dumnezeieștii proscomidii și Liturghia Sfîntului Ioan Gură de Aur” (Gheție / Mareș 1994: 132) . 
Întrucît exemplarul cunoscut nu conține informații referitoare la traducător, la tipograf, la data și locul de apariție, părerile cercetătorilor sînt împărțite.
Cu privire la datare, opinia cea mai convingător argumentată propune anul 1570. Susținută mai întîi de N. Sulică, această părere a fost confirmată de G. Blücher și de Al. Mareș, prin examinarea filigranelor hîrtiei pe care a fost imprimat textul, ultimul aducînd în discuție și alte argumente filologice, istorice sau logice (v. Mareș 1969: 22-24; Gheție / Mareș 1994: 133-134). 
Dacă S. Cîndea și P. P. Panaitescu au crezut că Liturghierul lui Coresi este o traducere românească integral nouă (Cîndea 1959: 738; Panaitescu 1965: 162-163), Al Mareș a demonstrat că avem a face cu o traducere în care au fost intercalate și fragmente din traduceri mai vechi tipărite de Coresi (v. Mareș 1969: 26-32). După unii cercetători (S. Pușcariu, S. Cîndea), traducătorul ar putea fi un preot de la biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului sau diacul Oprea (Simonescu 1962: 433), poate chiar tălmăcitorul Paliei de la Orăștie (Gh. Șerban-Cornilă, apud Cîndea 1959: 735-736). Studiind cu atenție limba acestei scrieri, dar și unii factori extralingvistici, „Al. Mareș a atribuit traducerea Liturghierului unei persoane originare din Banat-Hunedoara sau Transilvania centrală” (Gheție / Mareș 1994: 137; v. și Mareș 1969: 37-39).
În privința persoanei care a imprimat această carte, aproape toți cercetătorii (excepție face doar Gh. Șerban Cornilă) sunt de acord ca tipograful a fost diaconul Coresi (v. Mareș 1969: 25-26; Gheție / Mareș 1994: 135). Acesta a tipărit Liturghierul la Brașov, chiar dacă se știe că a imprimat cărți și în alte localități din Transilvania (v. Mareș 1969: 24-25; Gheție / Mareș 1994: 134-135).
Cu privire la originalul slav după care s-a făcut traducerea în română, unii specialiști au făcut trimitere la Liturghierul slavon tipărit de Macarie în 1508 (v. Sulică 1927: 14; Panaitescu 1965: 162, nota 120), iar alții, identificând mai multe deosebiri între cele două versiuni, au considerat că tălmăcirea s-a făcut după alt original slav (v. Cîndea 1959: 768-770; Mareș 1969: 34-36). Cea mai documentată părere în această privință aparține lui Al. Mareș, care „a constatat că diferențele pe care le prezintă versiunea românească față de textul slavon al lui Macarie se regăsesc în unele liturghiere slavone manuscrise”, păstrate în Biblioteca Academiei Române (v. Gheție / Mareș 1985: 261). Aceasta îl determină pe cercetătorul bucureștean să admită că traducerea liturghierului brașovean nu s-a făcut nici după Liturghierul lui Macarie, nici după  „versiunea slavonă din manuscrisul nr. 21 al arhivei muzeului din Șcheii Brașovului”, cum crede V. Oltean (v. Gheție / Mareș 1985: 261-262).
Cu toate că în această carte nu s-au identificat abateri de la ortodoxie, traducerea și editarea ei s-a făcut la cererea episcopului calvin Pavel Tordași, ceea ce înseamnă că este un rezultat al propagandei calvine de atragere a românilor transilvăneni spre această biserică protestantă (v. Mareș 1969: 40-42; Gheție / Mareș 1994: 137-138). Doar P. P. Panaitescu a susținut că Liturghierul coresian este „o operă culturală independentă de reforma religioasă” (Panaitescu, 1965: 163). Faptul că următoarea versiune românească a acestei importante cărți de ritual a fost editată abia după un secol de la apariția tipăriturii brașovene, din inițiativa mitropolitului Dosoftei, ar putea să infirme părerea lui P. P. Panaitescu (v. Mareș 1962: 41;  Gheție / Mareș 1994: 138).
Liturghierul tipărit de Coresi a fost reeditat de S. Cîndea (Textul liturghierului românesc publicat de diaconul Coresi, în „Mitropolia Ardealului”, V, 1960, nr. 1-2, p. 70-92) și de Alexandru Mareș (Mareș 1969: 127-148). 
Pentru varianta digitizată a Liturghierului, am utilizat, ca text de bază, ediția critică publicată de Al. Mareș. În acest scop, am colaționat textul transcris cu litere latine cu originalul scris în alfabet chirilic și am revenit asupra interpretării unor slove din perspectiva istoriei vechii române literare.

BIBLIOGRAFIE

Cîndea, S.1959: Primul Liturghier românesc tipărit, în „Mitropolia Ardealului”, IV, nr. 9-10, p.722-771.
Gheție, Ion / Mareș, Al. 1985: Originile scrisului în limba română, București, Editura Științifică și Enciclopedică.
Gheție, Ion / Mareș, Al. 1994: Diaconul Coresi și izbânda scrisului în limba română, București, Editura Minerva.
Iorga, N. 1904-1905: Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și mitropolia Ardealului, în „Analele Academiei Române”, seria II, Mem. secț. ist. , XXVII, p.29-30, apud Gheție / Mareș 1985: 265).
Mareș, Al. 1969: Liturghierul lui Coresi, Text stabilit, studiu introductiv și indice de Al. Mareș, București, Editura Academiei.
Panaitescu, P. P. 1965: Începuturile și biruința scrisului în limba română, București.
Simonescu, Dan 1962: Precizări despre Liturghierul lui Coresi, în „Limba română”, XI, nr. 4, p. 433.
Sulică, N. 1927: O nouă publicație românească din secolul al XVI-lea: liturghierul diaconului Coresi, tipărit la Brașov, în 1570, Tîrgu-Mureș.