Codex Sturdzanus

Transcriere: Gheorghe Chivu

Prezentare text: Gheorghe Chivu

Traducere prezentare: Adina Chirilă

 

Manuscris miscelaneu, cuprinzând, alături de unele scrieri canonice, cea mai veche culegere de texte aşa-zis „poporane” (B.P. Hasdeu) cunoscută în spaţiul românesc.
Miscelaneul a fost achiziţionat de către Dimitrie A. Sturdza de la un for bisericesc (ştampila acestuia, acum greu lizibilă, a fost aplicată pe fila 2r) şi donat apoi Bibliotecii Academiei din Bucureşti, unde a fost înregistrat sub cota ms. rom. 447. Provenea, foarte probabil, din zona Hunedoarei, după cum indica o însemnare cu litere latine făcută în anul 1774 pe partea interioară a vechii legături. (La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Biblioteca Academiei, vechea legătură, deteriorată, a fost înlocuită.)
Codex Sturdzanus, rezultat din legarea împreună a cel puţin trei manuscrise iniţial independente (după cum dovedeşte cifra chirilică aflată pe filele 23v, 81r şi 98r), numără 124 de file format in -40. Legarea acestor manuscrise în actualul miscelaneu, într-o ordine arbitrară, cu lacune şi unele intervertiri de file, a fost făcută, după cum arată structura actuală a manuscrisului, precum şi ordinea, respectiv datarea fiecăreia dintre scrierile componente, ulterioar anului 1619, de când datează cel mai recent text din Codice, dar anterior anului 1774, când miscelaneul a fost consemnat, având structura actuală, în Alba Iulia.
Cele 21 de texte care formează actualmente Codicele Sturdzan sunt copii executate de clerici mărunţi de pe surse anterioare, manuscrise sau tipărite, pentru lectură sau pentru utilizarea în anumite slujbe bisericeşti. Cele mai multe dintre aceste copii (13) sunt scrise în limba română, 3 sunt slavo-române, 4 slavone, iar unul (Tatăl nostru) este maghiar, scris însă cu litere chirilice de către un vorbitor de limba română.
Toate textele româneşti şi slavo-române sunt, după cum indică numeroase date filologice şi lingvistice, copii executate în zona Măhaciului, respectiv în nordul Hunedoarei. Textele măhăcene (Legenda Duminicii, Pravila sfinţilor părinţi, Rugăciune de scoatere a dracului, un descântec adăugat marginal, Moartea lui Avram, Oarecire era un părinte, Legenda Sfintei Vineri, Întrebarea creştinească, Fragmentul liturgic, Zise Domnul şi Fraţi dragi) au fost copiate de popa Grigorie şi de trei „colaboratori” anonimi ai acestuia, locuitori ai aceluiaşi sat de lângă Turda sau desfăşurându-şi activitatea în localităţi situate în apropiere. Textele nord-hunedorene (Apocalipsul apostolului Pavel, Apocalipsul Maicii Domnului, Cugetări în ora morţii, Legenda Sfântului Sisin şi Să neştire buru creştiru) au fost transcrise de un copist considerat greşit adept al bogomilismului (B. P. Hasdeu numea acest grupaj de scrieri „texte bogomilice”) şi de un anonim, mai puţin obişnuit cu dificila activitate de multiplicare a vechilor texte româneşti (după cum arată aspectul grafic al primei variante a Omiliei la Paşti, intitulată Să neştire buru creştiru).
Cei şase copişti au alcătuit scrierile reunite în Codicele Sturdzan între 1580 şi 1619. Analiza însemnărilor, coroborată cu cercetarea filigranelor hârtiei şi cu studierea dispunerii textelor în manuscris, arată că cele mai vechi texte sunt Moartea lui Avram şi Oarecire era un părinte, încadrate filigranologic între 1580 şi 1591, respectiv Či(n) več(r)nie diako(n)stva veli(k), terminată de copiat, după mărturisirea popii Grigorie, la 29 ianuarie 1583. La o dată cuprină între 1590 şi 1602 a fost alcătuit micul manuscris (considerat cândva bogomilic) format din Apocalipsul apostolului Pavel, Apocalipsul Maicii Domnului, C’ugetări în ora morţii, Legenda Sfântului Sisin şi Să neştire buru creştiru. Întrebarea creştinească a fost transcrisă de pe tipăritura coresiană omonimă cândva între 7 martie şi 31 august 1608. Între 1609 şi 21 mai 1618, au fost transcrise din Pravila coresiană fragmentele intitulate În ştire să vă fie oamenilor şi Zise Domnu. În acelaşi interval au fost consemnate Tatăl nostru unguresc, descântecul românesc şi câteva rugăciuni scrise în aceeaşi limbă. Cea mai nouă dintre scrierile româneşti este, potrivit însemnării de pe fila 122v, omilia Fraţi dragi, a cărei transcriere s-a încheiat în ziua de 10 mai 1619. Ulterior acestei ultime date a fost refăcut, foarte probabil, începutul Legendei Duminicii, forma de bază a apocrifului fiind copiată în anul 1600 sau în 1601. 
Izvoarele folosite de copiştii măhăceni şi nord-hunedoreni proveneau, de regulă, din zona de sud-est a Transilvaniei sau chiar din Ţara Românească. Excepţie fac omilia Fraţi dragi, copie probabilă a unui text scris în Banat–Hunedoara, şi Legenda Duminicii, scriere cu original alcătuit în zona Sibiu–Făgăraş, dar cu începutul refăcut după o versiune manuscrisă nord-moldovenească (sau nord-transilvăneană) a apocrifului. Trei dintre scrieri (fragmentul din Pravila sfinţilor părinţi, Întrebarea creştinească şi Tâlcovania evangheliei de la judecată) sunt cele mai vechi copii directe, executate extrem de fidel de pe Pravila, respectiv de pe Catehismul lui Coresi. Omilia Fraţi dragi a utilizat o versiune manuscrisă a Evangheliei, aflată în certă relaţie de filiaţie cu tipăritura coresiană din 1561. Pentru alte texte, concordanţele textuale cu scrierile similare din Codicele Todorescu probează existenţa, într-o epocă anterioară ultimelor decenii ale secolului al XVI-lea, a unui codice sud-est transilvănean, din care făceau parte Apocalipsul apostolului Pavel, Apocalipsul Maicii Domnului, Cugetări în ora morţii şi, eventual, Legenda Duminicii. În ceea ce priveşte Legenda Sfântului Sisinie, Rugăciunea de scoatere a dracului, Moartea lui Avram şi Fragmentul liturgic, versiunile conservate în Codex Sturdzanus nu au corespondent în scrisul vechi românesc.
Codex Sturdzanus a fost editat pentru prima dată de B.P. Hasdeu, în transliteraţie moderată însoţită de foarte bogate note filologice şi lingvistice, în volumul al II-lea din Cuvente den bătrâni (1879).
Pentru varianta digitizată a miscelaneului au fost utilizate, ca texte de bază, ediția critică publicată de Gh. Chivu (în 1993) și textele originale care formează Codexul.

BIBLIOGRAFIE

Chivu, Gheorghe 1977: Un text românesc inedit în Codex Sturdzanus:Pravila sfinţilor părinţi (fragment), în LR, XXVI, nr. 3, p. 281-287 
Chivu, Gheorghe 1978: Copiştii „Codicelui Sturdzan”, în LR, XXVII, nr. 1, p. 59-71
Chivu, Gheorghe 1982: Localizarea şi filiaţia textelor din Codicele Sturdzan, în Cele mai vechi texte româneşti. Contribuţii filologice şi lingvistice, Bucureşti, p. 37-92
Chivu, Gheorghe 19931: Un „Tatăl nostru” maghiar scris cu litere chirilice, în LR, XLII, nr. 9, p. 439-442
Chivu, Gheorghe 19932: Codex Sturdzanus, Studiu filologic, studiu lingvistic, edişie de text şi indice de cuvinte de ~, [Bucureşti], Editura Academiei, 1993
Chivu, Gheorghe / Costinescu, Mariana 1974: Bibliografia filologică românească. Secolul al XVI-lea, București, Editura Academiei, p. 160-169
Gheţie, Ion / Mareş, Alexandru 1985: Originile scrisului în limba română, [București], Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, p. 77-91, 365-381, 394-400 
Hasdeu, B. P. 1879: Cuvente den bătrâni, II, Cărţile poporane ale românilor în secolul XVI în legătură cu literatura poporană cea nescrisă. Studiu de filologie comparativă de ~,  Bucureşti; reed. G. Mihăilă, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1984 
Mareş, Alexandru 1980: Contribuţii la identificarea unor texte româneşti fragmentare din secolul al XVII-lea, în LR, XXIX, nr. 1,  p. 50-52 
Mareş, Alexandru 1985: Datarea unor texte din „Codicele Sturdzan”, în LR, XXXIV, nr. 1, p. 46-52 
Mareş, Alexandru 2006: Cărţi populare din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea, Bucureşti, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, p. 9-43